Articole

Care este diferența dintre specialitățile dermato-venerologie și chirurgie plastică?

Când trebuie să ne adresăm unui medic dermato-venerolog și când ne îndreptăm către un chirurg plastician?

Dermato-venerologia este aria medicală responsabilă cu sănătatea pielii, mai exact cu tratamentul afecțiunilor cutanate, al mucoaselor accesibile, dar și a unghiilor și a părului.

Apariția de leziuni cutanate are capacitate de influență asupra stării fizice și psihice a pacientului. Patologia dermatologică necesită o abordare empatică, pacientul având nevoie de înțelegere și răbdare, cheia succesului în diagnosticarea de natură dermatologică fiind studiul și interpretarea corectă a informațiilor pe care le furnizează leziunile cutanate, coroborate cu analiza în amănunt a stilului de viață pe care îl are persoana, a mediului în care trăiește și a istoricului său genetic și medical.

Chirurgia plastică este specialitatea chirurgicală cu două ramuri principale: chirurgia plastică reconstructivă, cea care se referă la refacerea unei funcții sau a aspectului modificat al corpului uman în urma unei boli sau a unui traumatism cauzat de un accident și chirurgia estetică, cea din urmă ocupându-se cu modificarea aspectului ca urmare a dorinței individului. 

Ce tipuri de intervenții intră în aria de expertiză a medicilor specializați în chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă? Spectrul este larg și cuprinde, dar nu se limitează la: reconstrucție de sân, reconstrucția la nivel cranian și la nivelul gâtului, transfer muscular pentru anumite tipuri de paralizie musculară, transfer de lambou osos vascularizat, reconstrucția complexă a plăgilor, transplantul de deget, replantare digitală, repararea și grefarea nervilor, reconstrucție limfatică, punerea/îndepărtarea/înlocuirea implanturilor mamare, mastopexia, repararea buzelor și a palatului, corectarea dezvoltării anormale, corecția chirurgicală a anomaliilor nașterii, chirurgia craniosinostozică, a mâinii, îndreptarea maxilarului, conturarea corpului, septoplastie, corecția deviației de sept, eliminarea cancerului de piele și reconstrucția aferentă a țesutului, ș.a.m.d.

Procedurile care se efectuează în sfera chirurgiei plastice estetice sunt: blefaroplastia inferioară și superioară, tratarea bărbiei duble (gușa), diminuarea țesutului adipos la nivelul membrelor superioare, inferioare și abdomenului, volumizarea trăsăturilor faciale (linie mandibulară, pomeți, tâmple, buze), injectarea de neurotoxină de tip A pentru relaxarea musculară cu scopul diminuării ridurilor și liniilor de expresie, bio-stimulare de colagen, injectări cu plasmă proprie, proceduri pentru lifting facial, reconstrucția lobului urechii, abdominoplastia, mamoplastia, îndepărtarea țesutului adipos la nivelul membrelor superioare și inferioare, excizia unor tumori cutanate în zone vizibile, astfel încât cicatricea să fie minimum vizibilă, ș.a.m.d.

De altfel, există și cazuri când vizităm în primă fază medicul dermatolog pentru dermatolog pentru a primi un diagnostic, urmând să ne prezentăm ulterior la medicul chirurg plastician pentru intervenția propriu-zisă, ipoteza fiind valabilă și vice-versa, existând posibilitatea ca, la recomandarea medicului chirurg plastician, să fie nevoie să se urmeze un plan de tratament efectuat de către medicul dermatolog. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *